Spune-mi Ana

2011-03-05T11:32:00.000-08:00

Petrecem mult timp din viata punandu-ne intrebari si gasind raspunsuri,ca apoi sa le respingem.Ne este frica de intuneric si cautam lumina,insa nu bagam de seama ca impreuna formeaza un tot unitar ce trebuie acceptat.

Era o seara de martie si totusi iarna se prelingea pe noi.Era una din serile in care existam si nu traiam.Ma intorceam spre casa si sufletul mi-era in repaus,lucru care mi se intampla destul de rar.Nu simteam nimic,nu ma gandeam la nimic,nu visam,nu traiam;existam fizic si ma multumeam cu acel gol.

Un instinct ma impinge sa ma uit spre cer.Ochii mi se deschid si cuprind tot cerul,iar el imi imbratiseaza universul launtric.

Fulgii de zapada ma loveau peste fata,era atata liniste incat parca auzeam zgomotul lor.Imi intrau in piele si din piele ajungeau in suflet,imbracandu-i goliciunea.

Le urmaream fascinata mersul haotic,fara sens,fara nicio regula,fara sa-mi pun vreo intrebare.Fara sa stiu de unde vin ei si de ce se contopesc cu mine.

Si ma simteam atat de plina de fericire,plina de raspunsuri,de armonie,caci in zborul lor dezordonat puteam observa ordinea.

Imi intrau in suflet si astfel cunosteam perfectiunea.Si am inceput sa traiesc.

Search Video Codes

Sunt

2010-09-03T07:02:00.000-07:00

Mereu ma gandesc la ce sunt.De multe ori cred ca sunt o fantoma care alearga neincetat,care cauta,care nu stie ce cauta,care descopera si nu stie ce descopera.Care fuge de lume,dar de fapt se apropie de ea,o atinge,o simte,care vede in oameni ceva mai presus decat trupul lor.
Mi-e de-ajuns sa privesc chipul unui om sa-mi dau seama ce simte.Mi-e de-ajuns sa-i privesc ochii pentru a-mi da seama ce vrea sa vada.Mi-e de-ajuns sa-i aud vocea pentru a-mi da seama care ii este cantecul.
Imi contopesc lumea de-a voastra,ma zbat si alerg ,vreau sa fug si sa va prind de un picior,apoi sa intru in voi.Vreau asta,dar de fapt deja sunt in voi,pentru ca stiu ce simtiti.Nimeni nu se poate ascunde de mine,sunt ca vantul,sunt ca cerul,sunt ca ploaia,zi de zi ma aflu in voi si nu va dati seama.
Sunt frunzele uscate si voi sunteti pamantul.Cum vine toamna ma-ndrept spre voi.Vantul ma clatina usor,dar nu ma face sa ma razgandesc,stiu care mi-e drumul;va caut,caut pamantul,apoi il ating,va ating si traiesc prin el,traiesc prin voi.
Celulele mi se descompun si ma transform in aer,ma inspirati si apoi ma alungati la nesfarsit.Ma alungati,dar ma cautati cu disperare,vreti sa ma respirati iarasi...si nu ma impotrivesc.De ce m-as impotrivi?
Inchideti ochii si simtiti-ma in vene:sunt seva vietii.Ma preling prin mainile voastre,sunt o cascada ce-si canta melodia fara ritm.
Ajung intr-un sfarsit la inima voastra.Acolo imi voi fredona la nesfarsit cantecul tacut.Doar daca vreti sa ma auziti.

2010-08-29T06:02:00.000-07:00

Ma acuzau ca nu sunt trist (geniu si melancolie, stiti; superioritatea patogenilor, a invalizilor, a limfaticilor).
De ce as fi?
Vacuitatea mea, e singura cale care conduce sigur la bucuria integrala, inghetata, calma, detasata, joc.
Daca afirmi vacuitatea totului si consistenta propriului tau eu - aceasta e o atitudine negativa, pesimista, e izolare neputincioasa, metafizica, definitiva. Aceia sunt tristi si inactivi. Isi trec viata in contemplatie iluziilor, pentru ca ce ar putea contempla in formele iluziilor? iar pe ei cum s-ar contempla? ...Dimpotriva, eu afirm vacuitatea mea, si acesta e pozitiv, e optimist. Pot patrunde oriunde, pot asimila orice. Nu intampin rezistenta, nu am carapace , nici trecut. Ma joc cu ei si nimeni nu ma poate ucide. Abur deasupra apelor, a sufletelor; creatie. De ce as fi trist? Dar nici bucuriile panice nu ma strabat, pentru ca nimic nu ma surprinde, iar posesiunile nu ma schimba. Sunt intotdeauna acelasi, ca oricine care nu are memorie...
(Lumina ce se stinge- M.Eliade)